Pentru ca cititorii sa fie corect informati, trebuie sa stie, inainte de toate, ca fiecare medic veterinar are propria schema de vaccinare. In randurile ce urmeaza va voi da schema mea de vaccinare pe care o aplic de ani buni si cu care nu am avut niciodata probleme.
Schema vaccinare si deparazitare interna:
- 4-5 saptamani – prima deparazitare interna;
- 6 sapatamani – prima vaccinare cu un vaccin care poate avea valenta pentru:
a)parvoviroza sau
b)parvoviroza si corona sau
c)parvoviroza si maladia Carre (jigodie);
- 7 saptamani – a doua deparazitare interna;
- 8 saptamani – a doua vaccinare – vaccin polivalent cu 5 valente;
- 9 saptamani – a treia deparazitare interna;
- 10 saptamani – a treia vaccinare – vaccin polivalent 7 valente;
-12 saptamani – vaccinarea antirabica.
Apoi, in fiecare an se va face un vaccin polivalent cu 7 valente si antirabicul, precum si 3 deparazitari interne pe an, iar pentru deparazitarea externa este foarte important sa se stie ca in perioada de vara aceasta se face odata la 4 saptamani, iar in perioada de iarna (noiembrie-februarie) la maxim 8 saptamani.
Ca si vaccinuri optionale, in jurul varstei de 4-6 luni se pot face vaccinari pentru Giardia si Microsporum canis.
La fel ca la orice medicament administrat exista posibilitatea ca si in urma administrarii vaccinurilor sa apara reactii adverse cum ar fi: reactie locala (o umflatura cat un bob de mazare care se va retrage de la sine in maxim 3 saptamani) sau o usoara reactie de hipersensibilitate (prezentati-va la medicul veterinar).
Vaccinul polivalent se face pentru a preveni urmatoarele boli infectioase specifice cainilor: parvoviroza, maladia Carre (jigodie), hepatita infectioasa, parainfluenta, leptospiroza. De precizat ca pentru toate aceste boli nu exista tratament specific, doar vaccinare preventiva.
De asemenea, trebuie stiut ca unele dintre aceste boli se pot transmite si la om ca de exemplu: rabia (turbarea), giardia (in special la copii pana la varsta de 6-7 ani) si leptospiroza.
Dintre bolile parazitare ale cainilor se pot transmite la om urmatoarele: ascaridioza (limbricii), echinococcoza (tenia). De aceea este bine ca animalul sa fie vaccinat si deparazitat corect, atat pentru sanatatea lui cat si pentru a noastra.
Exista niste reguli stricte care duc la reusita vaccinarilor atat pentru catel cat si pentru medicul veterinar:
1) pe toata perioada vaccinarilor puiul nu are voie sa iasa din casa;
2) nu are voie sa ia contact cu incaltamintea cu care venim de pe strada;
3) nu are voie sa faca baie;
4) trebuie sa manance exact ceea ce-i prescrie medicul veterinar;
5) sa fie ferit de curent;
6) sa se respecte schema de vaccinare si deparazitare cu strictete
Pentru ca deparazitarea interna sa fie cat mai eficienta, pastilele se vor administra dimineata pe stomacul gol, iar cainelui i se va ridica mancarea timp de 2ore, insa apa o va avea la dispozitie.
Pentru ca deparazitarea externa sa fie eficienta, inainte si dupa aplicarea pipetei sau spray-ului, cainele sa nu ia contact cu apa 3 zile (sa nu fie spalat), iar solutia se aplica direct pe pielea animalului si nu in blana acestuia.







Cand ne-am cumparat catelusul, proprietarul catelusilor ne-a asigurat ca i-a facut si cel de-al doilea vaccin, insa acesta nu figura pe carnetul de sanatate. M-am riscat si i-am facut totusi cel de-al doilea vaccin. Am gresit?