“-Copilul meu, tare-s bucuroasa ca ti-a placut… O data pe luna, cand ne intalnim tustrele suratele, totdeauna ne cinstim sufletele cu felul asta… Cocosel cu sos de vin… Ca nu-i un pui oarescare, ci cocosel nevinovat, de cinspe saptamani… Rumenim carnita in unt topit, dupa ce-am sarat-o si piperat-o, apoi ii adaugam ciupercute de padure, ceapa prajita, cateva boabe de coroiandru, un varf de cutit de chimion si stingem totul cu frunte de comina, pentru ca la urma sa turnam in ceaun si-un sfert de vin vechi, insa alb. Daca erai mai cu luare aminte, ai fi gasit si gustul usturoiului, al cimbrului si al afumaturii, caci i-am prajit si cateva feliute de costita afumata, de casa. Iar smantana, pentru ca sosul a fost legat cu smantana proaspata, culeasa azi-dimineata de pe oale, nu ne-am mai uitat in ceaun cand am turnat-o. Si totul a fiert incet, peste un ceas si jumatate, la foc mic, pana am izbutit de te-am adus pe talica la masa.” (Extravagantul Conan Doi – De-a baba-oarba, Vlad Musatescu)
Sotul meu a citit cartea inaintea mea, insa mi-a ramas intiparit in minte cum dupa o bucata de lectura ma interoga asupra meniului zilei cu gura salivanda. Acum ca o citesc si eu, il inteleg si compatimesc deopotriva. Iti ploua in gura de atatea randuri scrise cu patima de gurmand, incat, vrand nevrand, pentru a-mi potoli rugamintile stomacului am purces sa prepar reteta de mai sus. Cu abaterile impuse de rezervele din camara. Asadar, am impartit un pui de vreun kg si jumate in bucati potrivite si l-am prajit in ulei pana s-a rumenit frumos. Ulterior am pus la calit vreo 3 cepe mari taiate fideluta cu 2-3 linguri din grasimea ramasa in urma puiului (nu prea multa), adaugand piper, sare, cimbru si putin chimen. “Coroiandru” n-am aflat in cutia cu condimente mirositoare, si nici “frunte de comina”. Cand ceapa s-a inmuiat am adaugat jumatate de litru de vin alb, sec, si am lasat sa fiarba compozitia in cauza cam un sfert de ora, dupa care am aruncat navala carnea de pui rumenita. Am curatat trei capatani sanatoase de usturoi si le-am pisat, jumatate din “mujdeiul” in cauza l-am adaugat in tocanita. Dupa vreo 20 de minute de gustat, degustat si regustat (nu ma putem opri) timp in care oala fierbea cu capacul pus (cat a apucat de raul poftei mele), am adaugat vreo 3 linguri de smantana, restul de usturoi si dupa un ultim clocot minunea s-a savarsit. Este delicios, te lingi pe degete, nu alta! Nu uitati de mamaliguta, daca vreti ca ospatul sa fie desavarsit.
Pofta mare!
Articole similare:
- Zacusca de vinete
- Gogosarii “puturosi”
- Otetul balsamic
- Plantele aromatice in bucatarie
- Ulei din samburi de struguri
Popularitate: 3%
| 
| 
| 
| 
| 
| 
Claudia Nichitelea. 
Draga mea,
Cartea pe care a-i citit-o este minunata,dar te rog sa ma crezi pe cuvant ca nici tu nu esti mai prejos cu nimic.
Inchipuieste-ti ce se intampla acum cu toate simturile mele care vad,simt,miros puiul tau in sos de vin cu usturoi si este ora 8 si de 2 minute am inceput serviciul.
Tuturor care sunt acasa acum le urez “Pofta Buna” si va rog ,va implor ganditi-va si la mine,poate i-mi potoliti sucurile gastrice si le ametim putin pana voi ajunge si eu acasa in bucatarie;iar tie draga Claudia iti multumesc pentru reteta dar mai ales pentru minunatele cuvinte in care ai descris-o.
Cu ganduri bune pentru voi toti,Aura
Aura, ce placuta bucurie mi-a adus in suflet comentariul tau! Cat privind “ploaia” de simturi, abundenta sucurilor gastrice si alte asemenea, iti doresc sa le potolesti cat mai curand cu un astfel de pui in sos de vin si usturoi, cu conditia ca vinul sa poposeasca si in pahar, o data inaintea atacului galinaceei si ulterior, in cinstea victoriei stomacului indestulat! Hai noroc!