O scurta istorie a pocnitorilor de Craciun
Brutarul londonez Tom Smith, aflat intr-o calatorie la Paris (1840), a descoperit “bon-bon”, o migdala zaharisita, invelita in hartie. Intors la Londra, brutarul a adus cu el acele dulciuri pariziene, care au avut mare success printre englezi.
Incurajat de asta, el a continuat sa introduca mici ravase in interiorul ambalajului.
Dupa sase ani, in 1846, stand in fata semineului, pocnitura unui bustean i-a dat ideea si a inceput sa faca tot felul de experimente, care mai de care mai ingenioase. A ajuns, in final la realizarea a doua cartoane intre care a turnat salpetru. Cand cele doua cartoane se atingeau se crea o scanteie si o paraitura.
Aceasta “inventie” a fost numita “Cosaques”. Dupa zece ani, denumirea a fost schimbata in pocnitori.
Pana in 1880, Smith a realizat peste o suta de proiecte de pocnitori de Craciun, iar pana in 1900 a vandut peste 13 milioane de pcnitori.
Pocnitorile lui Smith au ajuns celebre si folosite si la alte festivitati si serbari de peste an.
Din pacate, din cauza folosirii lor neadecvate care a dus la nenumarate accidente, a fost promulgata o lege contra lor. Astfel, comercializarea si folosirea petardelor, precum si a artificiilor care au un continut pirotehnic mai mare de 3 grame este interzisa. Incalcarea legii constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni, la un an.
Operatiunile cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice sunt reglementate de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificata si completata prin Legile: 464/2001 ; 478/2003, 262/2005 si 406/2006.
