Tot mai multi dintre noi renunta la cafea si descopera ceaiul, care inainte de a deveni o bautura de larg consum, a fost o doctorie. Totodata, era apreciat si pentru faptul ca inlatura oboseala, insufla incredere in viata, sporea energia si curajul.
Aparitia ceaiului in literatura are loc se pare in sec. al VIII-lea, in China, ca bautura insotita de un ritual de mare rafinament.
In sec. al XV-lea, Japonia il innobileaza, creandu-i o religie estetica, “Taoism-ul”-un cult bazat pe adorarea frumosului, opus vulgaritatii existentei cotidiene.
O legenda japoneza atribuie originea ceaiului inteleptului chinez Bodhi Dharma.
Intre secolele IV si V ceaiul devine bautura favorite a locuitorilor chinezi din valea Fluviului Yang-tse, apoi se raspandeste in tot sudul Chinei.
Ceaiul era preparat astfel: frunzele de ceai erau trecute prin aburi apoi zdrobite. Pudra rezultata se amesteca cu orez, coaja de portocala, mirodenii, lapte, ceapa. Aceasta compozitie se cocea si se transforma intro turta frageda care apoi se pisa intre doua foi de hartie. Pulberea obtinuta se folosea la prepararea ceaiului. Aceasta reteta de preparare a ceaiului este inca folosita in Tibet.
Denumirea de ceai – the (in franceza) sau tea (in engleza) – provin de la cuvantul te (in chineza), denumire popular a arbustului de ceai in provincial Fu-Kien.
Ca si arta, ceaiul are perioadele si scolile sale. Ceaiul are trei etape principale: ceaiul clocotind, ceaiul batut si ceaiul infuzat; etapele corespund marilor dinastii chineze Tang, Song si Ming.
In sec. al XV-lea, se concretizeaza un ceremonial al ceaiului specific japonez. De atunci ritualul ceaiului este pe deplin stability in Japonia. Ceaiul infuzat, utilizat in China, este introdus in Japonia in sec al XVII-lea, inlocuind pe cel preparat din pudra, considerat ceaiul ceaiurilor. Ceaiul devine la japonezi o religie a artei vietii. Ei au facut din servirea ceaiului o ceremonie sociala, cu o semnificatie religioasa.
Obiectele folosite la prepararea si servirea ceaiului devin obiecte de arta: pavilionul (sukiya), sala de ceai (chashitsu), bolul de ceai (chawan), cutia de ceai (chaire), telul de ceai (chasen), lingurita de bambus (chashaku).
Ceainicul existent in Extremul Orient din timul dinastiei Song, a fost adus in Europa la sfarsitul sec al XVIII-lea, impreuna cu incarcaturile de ceai, de companiile indiene.
Din sec al XIX-lea pana in zilele noastre argintarii si ceramistii au oferit un mare sortiment de modele de servicii de ceai din argint, cositor, portelan, gresie.
Se foloseste si samovarul, la prepararea ceaiului, in special de catre rusi, care sunt mari bautori de ceai, alaturi de englezi si chinezi..
Prima mentiune scrisa care se cunoaste despre ceai in Europa se gaseste in amintirile unui voiajor arab, care spunea ca dupa anul 879 principalele surse de venituri ale orasului Canton erau sarea si ceaiul.
La sfarsitul sec al XVI-lea, au aflat ca in Orient se facea o bautura delicioasa din frunzele unui arbust.
Ceaiul a devenit rapid favorit si consumatia lui era deja asa de incetatenita in Anglia spre 1660, incat au fost stabilite in aceasta tara drepturi considerabile asupra introducerii acestui articol de consum.
In Franta s-a introdus consumarea ceaiului abia la inceputul sec al XIX-lea, dar la casele bogate.
Exista mai multe categorii de ceai:
- Ceaiul negru; frunzele se pun la fermentat, apoi la uscat – frunzele prind o tenta inchisa la culoare. Printre ceaiurile negre cele mai cunoscute sunt Ceylon, Assam, Chine Caravane, Darjeeling, Early Grey, Melange Anglais, Melange Irlandais, Keemun, Kenya, lapsang Souchong, Orange Pekoe, etc;
- Ceaiul semifermentat: Oolong de Formosa, Pouchong de Formosa;
- Ceaiul verde: Grunpowder, ceaiul de iasomie, ceaiurile parfumate, aromate.
Servirea ceaiului s-a transformat in arta, datorita regulilor de aur stabilite de japonezi. Pe scurt, aceste reguli sunt: intai este incalzit ceainicul, se adauga o lingurita de ceai de persoana si una in plus, se lasa la infuzat 3-5 minute, se amesteca inainte de a fi servit. Ceaiul poate fi servit si cu lapte, iar in acest caz se toarna intai laptele in ceasca, apoi ceaiul.
Obiectele necesare servirii ceaiului sunt cutiile de ceai (inchise ermetic), ceainicele, bula si lingurita speciala de ceai, strecuratoarea de ceai, o husa speciala pentru ceainic (pastreaza ceaiul cald), castile, vasele de lepte, zaharnitele si clestele de zahar, storcatoarele de lamaie, linguritele. Fiecare dintre aceste obiecte au istoria si evolutia lor.
Exista multe retete de prepararea ceaiului: bauturi reci din ceai fara alcool (ceaiul cu gheata, ceai cu zeama de portocale, ceai rece cu mirodenii), bauturi reci din ceai cu alcool (ceai campenesc, ceai rece ceai cu whisky), bauturi calde din ceai fara alcool (ceai englezesc, ceai de scortisoara, ceai Shalimar), bauturi calde din ceai cu alcool (ceai flambat, ceai cu vin rosu, ceai cu visinata, grog cu ceai aromat).
Am gasit o reteta veche de inghetata cu ceai pe care as dori sa o redau mai jos.
Inghetata cu ceai (desert)
225 g zahar, 6 galbenusuri, 125 g smantana proaspata, 1 l lapte, 10 lingurite de ceai, 2 linguri rom.
Se bat albusurile cu zaharul pana cand amestecul se albeste si se dubleaza ca volum. Separat, se infierbanta laptele, se infuzeaza ceaiul 4 minute, se strecoara si se incorporeaza smantana proaspata. . Se toarna lent peste galbenusuri pentru a forma o crema. Aceasta se pune intrun vas la foc mic, amestecand continuu pana se ingroasa, fara a ajunge sa fiarba. Se adauga romul, se lasa sa se raceasca si se pune la congelator. Pofta buna!
Alaturi de ceai, in functie de ora, locul si sezonul servirii acestuia, el poate fi insotit de prajiturele, checuri, cozonac, produse de patisserie,cornulete, biscuit, fursecuri, tarte, dulceturi, jeleuri, marmalade, gemuri.
Inchei acest articol cu speranta ca articolul meu v-a deschis apetitul pentru ceai, o baututa veche si pot sa-i spun… elegant (special nu am pomenit aici de caiul ca medicament, ceaiul de slabit etc).
Articole similare:
Popularitate: 12%
| 
| 
| 
| 
| 
| 
O jucarie pentru pasionatii de ceai
. Sper sa va placa.