O brad frumos, o, brad frumos, / Cu cetina tot verde. / Tu esti copacul credincios, / Ce frunza nu si-o pierde…
Simbolul bradului de Craciun vine din vremuri indepartate, dintr-un cult celtic conform caruia pomul este o metafora a axului lumii, a legaturii spiritual dintre pamant si Divinitate. Bradul, considerat axul lumii, are trei elemente mitice: cerul (coroana), omul si pamantul (tulpina) si lumea de dincolo (radacina). In folclorul romanesc, bradul este regasit in aproape toate evenimente ce insotesc viata omului, de la nastere, la nunta si chiar la moarte.
Vikingii considerau bradul un simbol al aducerii aminte ca intunecimea si frigul iernii se vor sfarsi, iar verdele iernii va reaparea.
Druizii impodobeau stejarii falnici cu fructe si lumanari pentru a-i imbuna pe zeii recoltelor.
In jurul bradului, de-a lungul timpului au fost tesute nenumarate legende si istorii, dar se pare ca toti au cazut de acord ca bradul de Craciun isi are originile in Germania. De aici, el a patruns incet in toate casele Europei. Un rol important il joaca monarhia britanica, prin intermediul printului Albert, care in anul 1841 a impodobit primul brad la Castelul Windsor.
Imigrantii germane au dus bradul si in America, dar aici au fost necesari multi ani, ca bradul sa nu mai fie privit ca un simbol pagan.
Pe calea protestantismului si a catolicismului a patruns si in Orient; in unele parti ale Rusiei se obisnuia ca ajunul Craciunului sa fie serbat in mijlocul unei paduri de brazi, iar cel mai frumos brad sa fie impodobit.
In Romania, bradul, ca simbol al Craciunului, apare in casele oamenilor dupa primul razboi mondial.
Crestinii vad in vigoarea bradului, simbolul pomului vietii din Gradina Edenului.
- Riga, Letonia � primul brad impodobit apare in 1510
- Paris � 1521
- Germania � 1531
- Marea Britanie � 1841
Singura mea parere de rau este legata de numarul mare de brazi ce se taie in preajma de Craciun, se tin in casa 2-3 saptamani apoi se arunca.
Cea mai sanatoasa alegere este bradul pus in ghiveci, apoi plantat afara.
Oare cati cumpara brazi in ghiveci? Oare cati ii planteaza dupa aceea? O idee buna ar fi si bradul de plastic!
Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii ale Crăciunului este, fără îndoială, împodobirea bradului: cu luminiţe, globuri, beteală, bomboane şi o stea vestitoare a Naşterii Domnului în vârf. Dar oare de ce decorăm bradul de Crăciun? Cum am ajuns să avem un astfel de obicei? Iată câteva versiuni oferite de istorie.
Obiceiul este foarte vechi şi porneşte încă de la vechii egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către romani, care au început să folosească brazi în locul frunzelor de palmier, pentru că ei credeau în magia copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi primăvara se vor reîntoarce curând.
O legendă creştină spune că în noaptea Naşterii Mântuitorului, flora, fauna şi toate creaturile vii, au venit la Bethlehem cu daruri. Micul brad nu avea însă niciun cadou şi era atât de obosit încât nu a putut să ţină piept copacilor mai mari care l-au împins în spate pentru a-l ascunde vederii. Dar atunci, unui înger din apropiere i s-a făcut milă şi a comandat unui mănunchi de stele să vină să se aşeze pe ramurile delicate ale brăduţului. Când pruncul Iisus a văzut frumosul brăduţ luminat, a zâmbit şi l-a binecuvîntat, îndemnând ca din acel moment brazii să fie împodobiţi cu lumini, în perioada Crăciunului, pentru a fi pe placul copiilor.
Originea germană
Conform altor surse, obiceiul îşi are originea prin secolul al şaptelea, când un călugăr de la Crediton, Devonshire, Sfântul Boniface, a plecat în Germania pentru a preda Cuvântul lui Dumnezeu. Supărat de gestul unor păgâni care venerau un stejar, Sfântul Boniface, cel care a convertit germanii la creştinism, a tăiat copacul de la rădăcină. În locul acestuia s-a înălţat un brăduţ frumos. Uimit, Sfântul a considerat bradul proaspăt crescut drept semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu şi a identificat forma triunghiulară a bradului cu Sfânta Treime a lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant. Oamenii au început să venereze de atunci bradul şi să-l considere Arborele lui Dumnezeu şi un simbol al creştinismului.
Alături de Sfântul Boniface, Martin Luther este şi el considerat un inventator al bradului de Crăciun. Legenda spune că acest călugăr şi reformator al Bisericii, care a trăit între anii 1483-1546, se întorcea acasă într-o seară de iarnă, când a văzut stelele strălucind printre ramurile brazilor. Impresionat de privelişte, a mers în pădure şi a tăiat un brăduţ pe care l-a decorat acasă cu lumânări, care reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea.
Dacă Sfântul Boniface considera “pomul de Crăciun” ca fiind creÅŸtinizarea unui ritual de iarnă pre-creÅŸtin, alÅ£ii văd originea acestuia în “Pomul Paradisului”, folosit în unele piese jucate pe 24 decembrie, când se sărbătorea ziua numelui lui Adam ÅŸi a Evei. Pentru a sugera Grădina Edenului, un pom era decorat cu mere (fructul interzis) ÅŸi folosit în decor. “Pomul Paradisului” a fost încet-încet adoptat în casele germanilor, iar merele au fost înlocuite cu obiecte rotunde roÅŸii strălucitoare. Ceea ce astăzi numim globuri. Tot de aici pare să vină ÅŸi tradiÅ£ia ca “pomul de Crăciun” să fie împodobit în ziua de 24 decembrie.
Originea livonă
Primul moment în care bradul a devenit centrul atenÅ£iei de Sărbători este marcat în secolul al XV-lea în Livonia (Estonia ÅŸi Letonia de astăzi). Conform primelor documente care atestă folosirea “pomului de Crăciun” în Estonia (1441, 1442 ÅŸi 1514), membrii Frăţiei Capetelor Negre duceau un pom în piaÅ£a sfatului din Reval (Talin de azi) ÅŸi dansau în jurul lui. ÃŽn 1584, pastorul ÅŸi cronicarul Baltazar Russow a scris despre tradiÅ£ia împodobirii unui pom în piaţă unde tinerii cântă ÅŸi dansează în jurul lui, după care îi dau foc.
În Marea Britanie, pomul a fost adus de germani, dar localnicii nu au fost prea încântaţi la început să îşi decoreze casele cu brazi. Totul s-a schimbat însă din 1846, când Regina Victoria şi Printul Albert au apărut într-o imagine în Illustrated London News, în picioare alături de copiii lor, în jurul unui pom de Crăciun. Cum Victoria era foarte populară, tradiţia bradului a devenit imediat la modă în Marea Britanie, iar patru ani mai târziu Charles Dickens descrie pomul de Crăciun ca o tradiţie destul de scumpă în care se puteau regăsi păpuşi, bijuterii, fructe, mici instrumente muzicale şi jucării.
Bradul în mitologia românească
La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, dar atestat încă de la romani. Un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.
Åži dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înÅ£eles total diferit (pe care îl mai găsim ÅŸi astăzi în unele zone ale ţării): bradul era un copac tăiat la nuntă sau la moartea cuiva. ÃŽn cadrul ritualului de înmormantare bradul reprezenta “nunta” mortului cu divinitatea ÅŸi natura.