Vazand ca pe un pachet banal de biscuiti simpli lista ingredientelor depaseste doua randuri, si astea scrise incat devin inteligibile doar sub lupa, am decis sa nu-mi mai hranesc fetita cu biscuiti imbibati in E-uri si conservanti. Asa ca am purces in cautarea unei retete promitatoare pe Google, insa pana la urma am incropit una cu ce aveam la indemana si dupa bunul plac. Am preferat sa nu adaug in aluat prea mult zahar si nici oua, pentru a fi sigura ca biscuitii nu aveau sa se altereze cateva zile. Si cum produsul finit a fost mai mult decat satisfacator, initiativa mi s-a transformat intr-o reteta pe care o impartasesc si pe acest blog si o voi pune in practica ori de cate ori mi se va termina stocul de biscuiti.
Avem nevoie de jumatate de kg de faina, 3-4 linguri de zahar (se poate si mai mult, insa tinand cont de varsta bebeilor nu trebuie sa adaugam prea mult zahar), jumatate de pachet de margarina RAMA pentru prajituri (asta am folosit eu, insa e de preferat untul, e mai sanatos), o cana de lapte, 1 lingura ulei, un varf de cutit bicarbonat. Toate aceste ingrediente se adauga intr-un vas si se framanta bine pana obtinem un aluat multumitor. Pe o planseta am pus un pumn de faina pe care l-am raspindit pe toata suprafata de lucru, urmanad sa intind aluatul intr-o foaie subtire. Am decupat inimioare, stelute, animalute etc. pentru vreo 2 tavi, la a 3-a mi-a pierit entuziasmul si am taiat cu cutitul dreptunghiuri. Biscuitii i-am asezat in tava pe folie de copt si din cantitatile folosite mi-au iesit 3 tavi. Primele doua, cu biscuiti decupati in forme i-am halit ad-hoc noi, aia mari. Pentru Alexandra i-am dat prin masina de tocat si praful astfel obtinut l-am pus intr-o cutie ce se inchide ermetic, urmand sa i-l servesc amestecat cu piure de fructe, iaurt, mar etc.
Biscuiti pentru bebelusi
– 25/02/2010Posted in: Gastronomie, Localuri







Ce bine arata. Cred ca sunt si pentru tatici!